O poveste citită cu voce tare, lângă bradul aprins, e unul dintre obiceiurile de Crăciun pe care copiii le țin minte și când cresc. Mai jos ai povești de Crăciun pentru toate vârstele: opt povești clasice, de la „Bradul” lui Andersen la „Spărgătorul de nuci”, repovestite pe scurt, și două povești noi, scurte, pe care le poți citi integral chiar acum.
Care sunt cele mai frumoase povești de Crăciun? Cele mai cunoscute povești de Crăciun sunt „Colind de Crăciun” de Charles Dickens, „Bradul” și „Fetița cu chibrituri” de Hans Christian Andersen, „Spărgătorul de nuci” de E.T.A. Hoffmann și „Darul magilor” de O. Henry. Pentru copiii mici merg „Spiridușii și cizmarul” a Fraților Grimm și poveștile scurte, de 5–10 minute.
| Povestea | Autor | Anul | De la ce vârstă | Despre ce e |
|---|---|---|---|---|
| Spiridușii și cizmarul | Frații Grimm | 1812 | 4 ani | Recunoștință |
| Bradul | Hans Christian Andersen | 1844 | 5 ani | Bucuria clipei de acum |
| Spărgătorul de nuci | E.T.A. Hoffmann | 1816 | 5 ani | Curaj și imaginație |
| Crăiasa Zăpezii | Hans Christian Andersen | 1844 | 6 ani | Prietenie și loialitate |
| Fetița cu chibrituri | Hans Christian Andersen | 1845 | 7 ani | Compasiune |
| Noaptea de Crăciun | Nikolai Gogol | 1832 | 8 ani | Umor și tradiții de iarnă |
| Colind de Crăciun | Charles Dickens | 1843 | 9 ani | Bunătate și a doua șansă |
| Darul magilor | O. Henry | 1905 | 10 ani | Daruri făcute din dragoste |
Vârstele sunt orientative. Copiii sensibili pot asculta „Fetița cu chibrituri” mai târziu, iar cei care iubesc aventura pot primi „Spărgătorul de nuci” mai devreme.
Povești de Crăciun pentru copii mici
La 3–6 ani, copiii ascultă cel mai bine poveștile scurte, cu personaje puține și un final fericit. Poți citi una pe seară, în săptămâna dinaintea Crăciunului.
Spiridușii și cizmarul (Frații Grimm)
Un cizmar sărac mai are piele doar pentru o pereche de pantofi. Seara croiește pielea și se culcă, iar dimineața găsește pantofii gata, cusuți fără nicio greșeală. Îi vinde pe loc și cumpără piele pentru două perechi. A doua zi, aceeași minune.
Într-o noapte de dinaintea Crăciunului, cizmarul și soția lui stau ascunși și văd doi spiriduși mici, goi, care lucrează până dimineața. Ca să le mulțumească, soția le coase hăinuțe, iar cizmarul le face pantofi mici. Spiridușii se îmbracă bucuroși, dansează și nu se mai întorc niciodată. Cizmarului însă îi merge bine de atunci încolo.
Ce învață copilul: că binele primit se răsplătește cu recunoștință.
Bradul (Hans Christian Andersen)
Un brăduț din pădure nu se poate bucura de soare, de vânt sau de păsări, pentru că se tot grăbește să crească. Vrea să fie tăiat, ca brazii mari pe care îi vede plecând iarna spre oraș. Într-un an, pleacă și el și ajunge într-o casă, împodobit cu lumânări, mere și dulciuri.
Seara de Crăciun trece repede. A doua zi, bradul e dus în pod, unde stă în întuneric toată iarna și le spune șoarecilor povestea lui. Abia acolo își dă seama că anii din pădure au fost cei mai frumoși. Finalul e trist, așa că pentru copiii mici poți încheia cu întrebarea: „Tu de ce te bucuri azi?”.
Ce învață copilul: să se bucure de ce are acum, nu doar de ce urmează.
Spărgătorul de nuci (E.T.A. Hoffmann)
În seara de Crăciun, Marie primește de la nașul ei, Drosselmeyer, un spărgător de nuci în formă de soldățel. Fratele ei îl strică din joacă, iar Marie îl îngrijește și îl culcă lângă jucării. La miezul nopții, jucăriile prind viață, iar spărgătorul de nuci conduce soldățeii de plumb într-o bătălie cu Regele Șoarecilor.
Marie îl salvează aruncând cu papucul în regele șoarecilor. Apoi spărgătorul de nuci o duce într-un regat al dulciurilor și se dovedește a fi un tânăr fermecat. Povestea a devenit celebră datorită baletului lui Ceaikovski, prezentat prima dată în decembrie 1892, la Sankt Petersburg.
Ce învață copilul: că grija pentru cei mici și curajul schimbă finalul unei povești.
Povești de Crăciun pentru școlari
De la 6–7 ani, copiii pot asculta povești mai lungi, citite în două sau trei seri. Poveștile din această grupă au și momente triste, care deschid discuții bune despre ce simt personajele.
Crăiasa Zăpezii (Hans Christian Andersen)
Un spiriduș rău face o oglindă care arată totul urât, iar oglinda se sparge în mii de cioburi. Unul dintre ele îi intră lui Kai în ochi, iar altul în inimă, și băiatul devine rece și supărăcios. Într-o iarnă, Crăiasa Zăpezii îl ia în sania ei și îl duce în palatul ei de gheață.
Gerda, prietena lui, pleacă singură să-l caute. Trece pe la o vrăjitoare, o prințesă și o fetiță de tâlhari, și ajunge în nord cu ajutorul unui ren. În palatul de gheață, Gerda îl găsește pe Kai și plânge, iar lacrimile ei calde topesc cioburile din inima lui.
Ce învață copilul: că un prieten adevărat nu renunță la tine.
Fetița cu chibrituri (Hans Christian Andersen)
În ultima seară a anului, o fetiță desculță vinde chibrituri pe străzile înghețate. Nimeni nu cumpără nimic, iar acasă nu îndrăznește să se întoarcă. Ca să se încălzească, aprinde un chibrit, apoi încă unul. În lumina fiecăruia vede o sobă caldă, o masă plină și un brad mare, împodobit.
La ultimul chibrit, îi apare bunica ei, singura persoană care a iubit-o, și o ia cu ea. Povestea e tristă, așa că citește-o întâi singur și hotărăște dacă e potrivită pentru copilul tău. Mulți părinți o folosesc ca să vorbească despre copiii care nu au o casă caldă de sărbători.
Ce învață copilul: să observe oamenii din jur și să aibă grijă de ei.
Noaptea de Crăciun (Nikolai Gogol)
Într-un sat ucrainean, în noaptea de Crăciun, un drac fură luna de pe cer. Fierarul Vakula e îndrăgostit de frumoasa Oksana, care îi cere un lucru imposibil: papucii împărătesei. Vakula prinde dracul, încalecă pe el și zboară până la Sankt Petersburg, unde chiar obține papucii.
Povestea e plină de umor, de colindători, de vrăjitoare și de obiceiuri de iarnă asemănătoare cu ale noastre. E potrivită pentru copiii mai mari, care se amuză de dracul păcălit. Despre obiceiurile noastre de iarnă găsești mai multe în articolul despre tradițiile de Crăciun din România și din Europa.
Ce învață copilul: că pentru cei dragi merită să faci și lucruri care par imposibile.
Povești de Crăciun pentru copii mari și adulți
Ultimele două povești se citesc bine cu toată familia. Copiii de 9–12 ani le înțeleg, iar adulții le recitesc cu plăcere.
Colind de Crăciun (Charles Dickens)
„Colind de Crăciun”, tradusă și ca „Poveste de Crăciun”, a apărut în decembrie 1843. Ebenezer Scrooge e un bătrân zgârcit care urăște Crăciunul. În Ajun îl vizitează fantoma fostului lui asociat, Marley, care îl avertizează că îl vor vizita trei spirite.
Spiritul Crăciunului trecut îi arată copilăria lui singuratică. Spiritul Crăciunului de acum îl duce în casa săracă a funcționarului său, Bob Cratchit, unde micul Tim, bolnav, se bucură de sărbătoare. Spiritul Crăciunului care va veni îi arată un mormânt părăsit, cu numele lui pe el. Scrooge se trezește în dimineața de Crăciun schimbat: cumpără cel mai mare curcan pentru familia Cratchit și devine un om generos.
Povestea a fost ecranizată de zeci de ori; câteva dintre filme sunt în lista noastră cu filme de Crăciun de văzut în familie. Despre carte poți citi mai mult pe pagina de Wikipedia a romanului.
Ce învață copilul: că oricine se poate schimba și că bunătatea contează mai mult decât banii.
Darul magilor (O. Henry)
Della și Jim sunt tineri, săraci și se iubesc. Fiecare are un singur lucru de preț: Della, părul ei lung și frumos; Jim, ceasul de aur moștenit de la tatăl lui. În Ajunul Crăciunului, Della își vinde părul ca să-i cumpere lui Jim un lanț pentru ceas.
Seara, Jim vine acasă cu darul lui: un set de piepteni scumpi pentru părul ei. Ca să-i cumpere, își vânduse ceasul. Niciun dar nu mai poate fi folosit, dar amândoi înțeleg cât de mult se iubesc. Povestea a apărut în 1905 și e scurtă, de citit într-o singură seară.
Ce învață copilul: că valoarea unui cadou stă în gândul din spatele lui.
Două povești de Crăciun scurte, de citit în seara de Ajun
Poveștile de mai jos sunt scrise pentru acest articol. Fiecare se citește în cinci minute și merge pentru copiii de 3–8 ani.
Bradul care a așteptat un an întreg
Într-o cutie mare, sus pe dulap, stătea un brad. Nu un brad din pădure, ci unul de casă, cu ramurile strânse cuminți una lângă alta. Toată vara a auzit prin cutie râsetele copiilor, ploaia de pe geam și mirosul de pepene. Toamna a auzit frunzele foșnind pe balcon. Iar bradul aștepta.
„Oare mai știu de mine?”, se întreba el. „Oare anul acesta mă vor mai scoate?”
Într-o dimineață de decembrie, cutia s-a mișcat. Cineva a dat-o jos, a pus-o pe covor și a deschis-o. Prima lumină după un an întreg l-a orbit puțin. Apoi a văzut două fețe cunoscute: Ana și Matei, mai mari cu un an, cu dinți noi și cu un milion de întrebări.
„Uite, e bradul nostru!”, a strigat Matei.
Copiii i-au desfăcut ramurile una câte una, cu grijă, ca pe niște aripi. Ana a găsit în cutie și globul roșu cu fulgi de nea, cel pe care îl pusese anul trecut chiar în față. Matei a găsit steaua.
Seara, bradul stătea în mijlocul camerei, plin de lumini. Ana și Matei s-au culcat pe covor, cu capul sub ramurile lui, și s-au uitat în sus. „Anul viitor tot tu vii la noi”, i-a șoptit Ana.
Și bradul, care așteptase un an întreg, a înțeles că nu fusese uitat nicio clipă. Fusese doar păstrat pentru seara cea mai frumoasă din an.
Steluța care nu voia să stea în vârf
În cutia cu decorațiuni locuia o steluță aurie. În fiecare an, tata o punea în vârful bradului, și în fiecare an steluța se simțea singură acolo sus. Globurile stăteau împreună pe ramuri și își spuneau povești. Clopoțeii râdeau. Doar steluța stătea departe de toți.
„De ce trebuie să stau eu în vârf?”, a întrebat-o pe bufnița de lemn de pe ramura de jos.
„Pentru că de acolo te vede toată lumea”, a răspuns bufnița. „Când copiii intră pe ușă, primul lucru pe care îl văd ești tu. Tu le spui că a venit Crăciunul.”
Steluța nu era convinsă. Dar în seara de Ajun, s-a stins lumina în casă și s-au aprins doar luminițele bradului. Copiii au intrat în cameră în vârful picioarelor, ținându-se de mână, și s-au uitat drept în sus, la ea. Ochii lor străluceau la fel de tare ca ea.
Atunci steluța a înțeles. Nu stătea departe de ceilalți. Stătea acolo unde o putea găsi oricine avea nevoie de puțină lumină.
Cum faci din poveștile de Crăciun un obicei al familiei
Poveștile prind cel mai bine când au un loc și o oră fixă. Câteva idei care merg în majoritatea familiilor:
- O poveste pe seară, de la 1 decembrie. Cu 24 de seri până la Ajun, ai loc și pentru poveștile lungi, citite pe bucăți.
- Lângă brad, cu luminile aprinse. Copiii leagă povestea de bradul din casă și o cer din nou în fiecare an. Dacă vrei bradul gata din prima zi a lunii, un brad artificial rămâne frumos până după Bobotează.
- Copilul alege finalul. La poveștile triste, întreabă-l cum ar fi vrut el să se termine. Așa vorbiți despre emoții fără lecții.
- Personajele din povești, în decor. Un spiriduș pentru „Spiridușii și cizmarul” sau un Moș Crăciun la baza bradului leagă decorul de povestea serii. Găsești câteva în colecția de figurine de Crăciun.
Pe lângă poveștile de mai sus, copiii ascultă cu plăcere și legendele mai scurte. Legenda păsării adăpostite de brad e în articolul despre legenda și istoria bradului de Crăciun. Povestea lui Rudolf e în articolul despre renii lui Moș Crăciun. Iar pentru seara în care vine Moșul, vezi cum pregătești seara de Ajun.
